Agenția pentru Știință și Memorie Militară (AȘMM) a găzduit masa rotundă cu genericul „Cooperarea interinstituțională și mobilizarea comunitară în situații de criză: lecții din războiul din Ucraina”, eveniment dedicat consolidării mecanismelor de gestionare a crizelor și creșterii rezilienței naționale.
Evenimentul a fost organizat de ministerul Apărării, prin Agenția pentru Știință și Memorie Militară, în colaborare cu Serviciul Consiliului Suprem de Securitate și în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel – Republica Moldova.
Directorul AȘMM, dr. Vitalie Ciobanu, a menționat că această inițiativă reprezintă un prim pas în crearea unei platforme permanente de dialog pe teme de securitate și apărare, care să implice nu doar instituțiile statului responsabile de domeniu, dar și societatea civilă, mediul academic și organizațiile neguvernamentale.
În context, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat importanța instituirii unei asemenea platforme, evidențiind necesitatea unei abordări integrate a apărării naționale, bazată pe cooperarea tuturor instituțiilor statului și pe implicarea activă a societății. „Evoluțiile regionale, existența unui război la hotarele țării și alte evenimente cu impact asupra sistemului național de securitate și apărare indică necesitatea unei implicări mai profunde și mai active a societății civile, alături de structurile statului, în procesele din acest sector”, a accentuat ministrul Apărării.
Prezentând experiența statelor pe care le reprezintă în gestionarea situațiilor de criză, ambasadorii Ucrainei și României, Păun Rohovei și Cristian-Leon Țurcanu, au salutat inițiativa de creare a platformei de dialog, subliniind valoarea schimbului de bune practici în prevenirea și gestionarea crizelor, precum și în consolidarea securității regionale.
Discuțiile din cadrul mesei rotunde, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai Ministerului Afacerilor Interne, ai mediului academic, partenerilor internaționali, experți în domeniul securității, precum și oficiali ai ambasadelor Ucrainei, României și Poloniei la Chișinău, s-au axat pe cooperarea civil-militară, interoperabilitatea instituțională, mobilizarea comunitară și lecțiile desprinse din experiența Ucrainei în gestionarea situațiilor de criză.
Concluziile și recomandările formulate în cadrul evenimentului vor fi valorificate de Ministerul Apărării în procesele de elaborare și ajustare a politicilor publice în domeniul securității și apărării naționale.







