În satul Sociteni, raionul Ialoveni, a fost inaugurată, după restaurare, Parcela de onoare românească din cimitirul localității, unde sunt înhumați 20 de militari români, căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Proiectul a fost realizat pe parcursul anului 2023 de Oficiul National pentru Cultul Eroilor din România în colaborare cu Agenția pentru Știință și Memorie Militară, în baza prevederilor Acordului înterguvernamental dintre două state privind mormintele de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova.
„Pentru noi este un eveniment de importanță majoră, pe lângă valoarea istorică a evenimentului, mai aflăm valoarea morală și sentimentală a acestui eveniment. Suntem mândri că locuitorii satului pe parcursul anilor au avut curajul, bunul simț de a avea grijă de aceste morminte”. a menționat Aliona Paschevici, consilieră în cadrul Primăriei Sociteni.
„Astăzi suntem martori ai unui eveniment care demonstrează cu elocvență că Armata Română nu își uită eroii înhumați pe pământul țării noastre. Memoria militarilor are un loc sfânt și în cultura României”, a spus secretarul de stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija.
În opinia ambasadorului României la Chișinău, Cristian Leon-Țurcanu, acțiunea de la Sociteni este „un eveniment care «repară» nedreptatea istorică și ajută să cinstim și să omagiem mai bine memoria celor care au căzut pentru patrie și pentru popor.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul manifestațiilor organizate la Chișinău de Ambasada României în Republica Moldova dedicate Zilei Armatei Române.