La Agenția pentru Știință și Memorie Militară a fost vernisată expoziția “Scrisorile Independenţei”, organizată în contextul manifestărilor dedicate aniversării a 32 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi formare a Armatei Naţionale.
Directorul Agenției, dr. Vitalie Ciobanu, a menționat că expoziția prezintă o mică parte din scrisorile militarilor moldoveni, care fiind în componența fostei armate sovietice, în momentele de grea cumpănă pentru ţară, şi-au exprimat dorinţa să revină în Patrie pentru a contribui la edificarea statului Republica Moldova şi crearea Armatei Naţionale.
Prezent la eveniment, secretarul de stat al ministerului Apărării, Sergiu Plop, a specificat că în contextul actual expoziția reprezintă un eveniment important, deoarece reînvie momente din istoria renașterii naționale și spirituale a populației din Republica Moldova.
Conform statisticilor militare, către sfârșitul anului 1991 în armata sovietică îşi satisfăceau serviciul militar cca 55.000 de tineri recrutaţi pentru serviciul în termen şi aproximativ 5 mii de ofiţeri şi plutonieri originari din RSSM. Până în noiembrie 1991, au fost trimise aproximativ 300 de cereri, din toate colţurile fostei uniuni sovietice, în care militarii îşi exprimau dorinţa de a reveni în Moldova, ca peste câteva luni această cifră să ajungă la 2000.
Pentru moment, în fondurile Muzeului Militar se păstrează cca 450 din scrisorile venite în adresa instituției militare.