Agenția pentru Știință și Memorie Militară, în colaborare cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova, a organizat Conferința Științifică Internațională cu tema ”NATO ȘI REPUBLICA MOLDOVA – 30 DE ANI DE PARTENERIAT PENTRU PACE”.
La conferință au fost prezenți ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, Ambasadorul României, Cristina-Leon Țurcanu, Ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej, atașați militari, cercetători și academicieni din Republica Moldova, România, Polonia, Lituania, Germania etc.
În mesajul său, Anatolie Nosatîi a menționat că istoria celor trei decenii de cooperare cu Alianța Nord-Atlantică cuprinde un număr semnificativ de proiecte de asistență, activități comune, cursuri de instruire a efectivului Armatei Naționale în instituțiile de profil din țările aliate și partenere, participarea la exerciții multinaționale atât în țară, cât și peste hotare, dar și expertiză și schimb de experiență în contextul reformării structurii de apărare conform standardelor internaționale și democratice.
„Toate aceste realizări sunt rezultatul unui dialog politic la nivel înalt, receptivității și deschiderii țărilor aliate și partenere NATO, dar și conlucrării productive și eficiente la nivel de specialiști ai instituțiilor de apărare. Pe această cale, aş dori să exprim aprecierea și gratitudinea noastră tuturor celor care, de-a lungul anilor, au răspuns fără ezitare la solicitările Republicii Moldova, Ministerului Apărării de asistență direcționate spre dezvoltarea sectorului naţional de apărare. Progresele înregistrate, până în prezent, la acest capitol, sunt o dovadă clară că NATO este un partener strategic şi de încredere pentru țara noastră”, a spus ministrul apărării.
În deschiderea evenimentului a participat și Secretarul General adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, care a avut o intervenție video cu acest prilej. „Această conferință analizează modul în care putem consolida în continuare parteneriatul NATO cu Republica Moldova. Acum se împlinesc 30 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Programul NATO ‚Parteneriatul pentru Pace’. Moldova nu să adere la NATO, și vă respectăm pe deplin neutralitatea constituțională. Neutralitatea voastră, însă, nu reprezintă izolare. Ea nu ne împiedică să ne bucurăm de un parteneriat strâns și în creștere”, a spus Mircea Geoană.
„Anul trecut, țările aliate ale NATO au convenit asupra unui pachet substanțial suplimentar de sprijin pentru a consolida capacitățile de apărare ale Moldovei, reziliența, apărarea cibernetică, comunicarea strategică, instruirea și logistica. La Summit-ul nostru de la Vilnius din iulie anul trecut, liderii NATO au convenit să intensifice sprijinul nostru practic și politic pentru Moldova. Susținem integrarea europeană a Moldovei, iar cooperarea noastră vă va ajuta pe calea spre aderarea la UE. Parteneriatul dintre NATO și Moldova este puternic. Și prin această conferință și alte colaborări, el va deveni doar mai puternic”, a adăugat oficialul.
În cadrul conferinței a fost prezentat studiul istoriografic ”Relațiile Republicii Moldova cu NATO”, realizat de dr. Valentin Burlacu, șef Secție Istorie și Artă Militară din cadrul Agenția pentru Știință și Memorie Militară, și vernisată expoziția de fotografie „Republica Moldova-NATO: 30 de ani de parteneriat în consolidarea apărării naționale și stabilității internaționale”, organizată de Ministerul Apărării, cu sprijinul Ambasadei Poloniei la Chișinău.